Spune-ti si tu opinia Completeaza Acest Formular!

Teiul de la Basesti – Teiul Unirii

Localitatea maramureşeană Băseşti are o rezonanţă istorică datorită lui George Pop de Băseşti. Aici s-a născut şi a trăit marele om de stat, cel care a prezidat Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918.
Pe lângă casa memorială, recent renovată, în Băsești mai sunt locuri încărcate de istorie şi simboluri ale Marii Uniri. Pe Dealul Viei Doamnei, în apropierea casei memoriale, se află Mănăstirea Greco-Catolică, locul în care George Pop de Băseşti a avut grădină, livadă, vie.
În spatele mănăstirii se află „Teiul Unirii„, un tei multisecular, un tei minunat la umbra căruia se află o masă şi băncuţe, locul în care George Pop de Băseşti se întâlnea cu Vasile Lucaciu, Vasile Goldiş, Ioan Raţiu, Ion I. C. Brătianu, Nicolae Titulescu, Nicolae Iorga, Nicolae Filipescu, Vintilă Brătianu, Vasile Lucaciu, Iuliu Maniu, Iosif Vulcan, Petre Dulfu şi cu mulţi alţi demnitari români.

E locul unde s-au născut iniţiativele care au împlinit visele neamului românesc.
Aici, s-au luat cele mai importante decizii privind Unirea, teiul bătrân fiind martor la cele plănuite de fruntașii mișcării naționale, el a devenind un simbol pe stema Băseştiului, cunoscut azi ca „Teiul Unirii”.

Credit: Ionel Mesaroș

Vezi si ...